10

  Mădalina era poate singurul motiv pentru care mergeam acolo cu plăcere. Ar fi ipocrizie să spun că mă simțeam uitilă curățînd răni și adminstrând analgezice intravenos. În acea perioadă nu vedeam nimic nobil în medicină, sau alt mijloc anume inventat pentru a curma suferințele oamenilor .

  Eu la rândul meu mă simțem cumplit și nimic nu mă putea alina. Visam absurd să dau timpul înapoi sau mai rău să trec repede peste câțiva ani și să mă trezesc videcată de răul care simțeam că mi se scurge ca un plumb prin vene îngreunându-mi pleopele și pașii. Mă dureau până și încheieturile mâinilor iar în piept simțeam o apăsare grea de parcă cineva mi-ar fi înghesuit sufletul intr-un ungher aplicând asupra lui presiune pentru a-i stoarce ultima fărâma de bine.


  Îmi petreceam orele preocupându-mă de vietile altora. Vorbeam la telefon și dădeam sfatururi, citeam fară oprire și ma uitam la nenumărate fi;me descărcate de pe internet. Mă regăseam în toate, sau cel puțin așa mi se părea. Adevărul e că cele mai multe cuvinte treceau pe langă mine.


  Poate că dacă aș fi fost sinceră cu cei din jur nu aș fi ajuns până aici. Nimeni nu știa ce se petrece cu mine. Iar dacă unii banuiau, habar nu aveau cât de greu îmi era să mă mențin la suprafața.


  Mă închisesem într-o lume creată ad-hoc tocmai din nevoia urgentă de a mă scuti de alte suferințe iminente. 

  Cu toate astea mă supuneam zilnic riscului de a fi rănită de Ea , de Ea eram dependentă!




     Îmi trebuia urgent un surogat pentru toate elementele acum dispărute din viața mea.