Neliniste de inceput de toamna

           Imi e destul de greu sa ma adun dupa o izbucnire ca cea de ieri noapte . E groaznic cand simti ca nu mai poti si nimeni nu-ti poate spune cuvintele potrivite pentru ca nu le are .
          Stiu ca trebuie sa merg mai departe dar nu gasesc calea de a spune adevarul .Adevarul e ca nu am facut nimic asa cum trebuia facut si ca acum am pierdut ..tot .
          A fost mereu un moment in care ce aveam s-a destramat . Acel moment s-a repetat iar si iar si asa am ajuns sa pierd de fiecare data tot ce era mai important pentru mine . Nu stiu cum sa fac fata despartilor de orice fel ar fi ele .Ma sperie , ma ingrozesc , ma dor si-mi dau lumea peste cap .Ma lasa asa , vulnerabila si ranita , neputincioasa .ma simt abandonata intelegi ? Ma simt sigura si data la o parte, ma simt alungata , ma simt umilita , mi-e foame, mi-e frica de viitor .
         Stiu ca ar trebui sa plec dar nu ma pot clinti de acolo , din fata usii si as vrea sa pot intra inapoi si tip , si dau cu pumnii in usa si plang si ma doare ,dar usa nu se mai deschide niciodata pentru mine.. si intr-un final trebuie sa plec . De fiecare data las in urma ceva din mine , ceva ce va fi pierdut pentru totdeauna .
         Ieri plangeam asa cum plang atunci cand simt ca nu mai pot . Si nu mai puteam pentru ca m-am saturat de tot . M-am saturat sa ii mai mint pe ai mei , sa ma mai mint pe mine , sa traiesc asa fara nimic , fara bani , fara suficienta mancare uneori , fara lume in jurul meu ,fara sa mai cred macar eu in mine. M-am saturat sa astept vremuri mai bune  .
         Doar mami , iese si intra pe usa aia si in fiecare zi evit sa vorbesc cu ea si sa ma uit in ochii ei .Daca totusi vorbesc cu cineva trebuie sa zambesc ,sa rad ,pentru ca daca nu ar fi dezamagiti,si nu pentru ei fac asta , ci pentru mine , pentru ca ma doare mai mult dezamagirea din ochii lor , decat ii doare pe ei.

         As fi vrut ca Ancuta si Oana sa ma admire pentu ca sunt mai mare ,si mereu le-am iubit.As fi vrut sa nu fie eu aia ...ca si care nimeni nu vrea sa fie,dar nu stiu , nu stiu ce s-a intamplat pentru ca nu e nimic cum trebuia sa fie.E asa gresit totul si nu stiu ce sa fac ,pentru ca nu pot recupera nimic.

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prafuit din zarea ta,
Ca niste nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o masori
In geamuri prin perdea.
De-acum straina mana mea
Iti va sedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alaturea de-o carte.
Si ochii mei, de gura ta,
Vor trece mai departe,


Orbit-a viata si, cu ea,
Si cantecul si luna,
Si unda-n care stralucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci tu nu vei mai fi,
Si-ai fost, cumva, vreodata?
Pustiul ma invalui,
Cand sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altadata!
Durerea mea se pierde-n fum,
Tot cautand un vreasc de rost
Intr-aste drumuri fara drum,
In care toate doar au fost,
Si nu mai sant acum.


Doliul, Tudor Arghezi